
Ștefania BUDD este absolventă a Academiei de Muzică din București și, în prezent, angajată a Orchestrei de Cameră Radio.
De-a lungul timpului a avut o activitate muzicală solistică și camerală bogată, din care amintim: concerte solistice în București – Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Simfonică „Camerata”, Ploiești – Filarmonica „Paul Constantinescu”, Giurgiu: Orchestra Simfonică, Constanța – Filarmonica „Marea Neagră”.
De asemenea este laureată cu premiul I a concursurilor: Naționale: București, Constanța, Baia Mare, Târgu Jiu, Ploiești, Chișinău, Iași și Internaționale: Mihail Jora, George Enescu și la Concursul Internațional de la Capri. Alături de formații camerale a avut numeroase înregistrări și apariții televizate, formații cu care a și concertat peste hotare.
A participat la cursurile de Masterclass ale Prof. Aurel Niculescu, Prof. Wolfgang Laufer, Prof. Martin Cazacu, Prof. Gherhard Hamann, Prof. Marc Coppey și cursuri de Orchestră Internaționale „Jeunesse Musicales”. A susținut concerte în: Japonia, Coreea, Grecia, Italia, Liban, Spania, Cipru, Franța, Germania, Austria și Elveția.